Taylor Swift s-a clasat pe locul 1 în topul mondial de vânzări pentru a patra oară

Cântăreaţa americană Taylor Swift a ajuns în fruntea topului vânzărilor globale în 2023, pentru a patra oară de când Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI), organismul internaţional al industriei muzicale, acordă această distincţie, scrie AFP.

Este pentru a 11-a oară când acest clasament este stabilit „pe baza vânzărilor mondiale ale unui artist sau grup în ultimul an, în toate formatele (streaming, descărcări şi suporturi fizice) şi pe întregul său repertoriu”, a explicat miercuri organizaţia care reprezintă industria muzicală înregistrată la nivel mondial.

Premiul din 2023 urmează celor din 2014, 2019 şi 2022. IFPI salută „un an excepţional în care artista a dus trei albume (…) în fruntea topurilor”, respectiv „Midnights” şi versiunile autoinregistrate ale albumelor „Speak Now” şi „1989”.

„Cu turneul Eras, care a doborât recorduri, ea şi-a readus întregul repertoriu în lumina reflectoarelor pe platformele de streaming din planetă”, continuă organizaţia. Acest fenomen a fost ilustrat de reapariţia piesei ‘Cruel summer’, lansată iniţial în 2019, care a revenit pe locul 1 în topuri patru ani mai târziu’, continuă IFPI.

Vedetele K-Pop Seventeen şi Stray Kids au ocupat locurile doi şi trei, „după un an record pentru artiştii coreeni”. Patru grupuri K-Pop figurează, de asemenea, în top 10, cu Tomorrow X Together – pe locul şapte şi NewJeans – pe locul opt.

În vârstă de 34 de ani, Taylor Swift a intrat din nou în istoria muzicii pop la începutul acestei luni, câştigând cel de-al patrulea premiu Grammy pentru prestigiosul titlu de cel mai bun album. 

Citește și Beyoncé, prima artistă de culoare care ocupă primul loc în topul Billboard al melodiilor country