Silvestru Şoşoacă, acuzat de procurori de uz de fals şi fals în declaraţii

Soţul senatorului Diana Şoşoacă, Silvestru Şoşoacă, a fost plasat, miercuri, sub control judiciar de către prpcirprii Parchetului General, fiind acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii.

”În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală  a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal”, a transmis, miercuri, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că faţă de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

”Menţionăm că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar”, au mai precizat procurorii.

Persoana vizată este Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă. Dosarul vizează falsificarea listelor  de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă

Citește și George Simion și Silvestru Șoșoacă, vizați de procurori pentru falsificarea listelor de susținători