Activişti de mediu au aruncat cu praf roşu pe geamul care protejează exemplarul original al Constituţiei SUA 

 Activişti de mediu au aruncat miercuri, la Washington, cu praf roşu pe geamul care protejează exemplarul original al Constituţiei SUA, îndemnându-l pe preşedintele Biden să declare starea de urgenţă climatică.

„Nu ne dorim sfârşitul civilizaţiei, dar acesta este drumul pe care ne aflăm în prezent”, a avertizat grupul Declare emergency, care a revendicat acţiunea pe X (fostul Twitter), postând o înregistrare video a incidentului.

Necunoscuţi publicului larg, activiştii săi au desfăşurat deja o acţiune de asalt împotriva unei sculpturi de Degas într-un muzeu din Washington.

Arhivele Naţionale, situate în capitala federală a SUA, adăpostesc exemplarele originale ale Declaraţiei de Independenţă şi ale Constituţiei, scrise în 1787.

„În jurul orei 14.30, doi indivizi au aruncat cu pulbere roşie în geamul care o protejează”, au precizat Arhivele Naţionale într-un comunicat. „Ei au fost arestaţi imediat”, au adăugat acestea.

„Luăm foarte în serios acest tip de vandalism şi vom insista ca autorii să fie urmăriţi în justiţie”, a declarat Colleen Shogan, arhivar al Statelor Unite.

Începând din toamna anului 2022, mai ales în Europa, activiştii ecologişti au vizat opere de artă pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra încălzirii globale.

Ei şi-au lipit, de exemplu, mâinile pe un tablou al lui Goya la Madrid, au stropit cu supă de roşii tabloul „Floarea-soarelui” al lui Van Gogh la Londra şi au împrăştiat piure de cartofi pe o capodoperă a lui Claude Monet la Potsdam, lângă Berlin.

Mai recent, supă a fost aruncată pe sticla blindată care protejează „Mona Lisa”, la Paris.

Citește și Ministrul Educaţiei, în SUA – întâlnire cu reprezentanţi ai Smithsonian